Home » Istorie » Mituri şi legende vechi care au fost inspirate de evenimente spectaculoase

Mituri şi legende vechi care au fost inspirate de evenimente spectaculoase

Mituri şi legende vechi care au fost inspirate de evenimente spectaculoase
Publicat: 15.10.2017
Multe poveşti fantastice sunt inspirate de evenimente sau fiinţe reale. Unele mituri sau legende s-au dovedit a fi reale, iar uneori realitatea s-a dovedit a fi mult mai uimitoare decât ficţiunea.

IFL Science prezintă patru poveşti vechi care au la bază evenimente reale: 

1. Peştera Viselor Uitate

În sudul Franţei se află peştera Chauvet-Pont D’Arc, care a fost locuită de strămoşii oamenilor în urmă cu 37.000 de ani. Peretele peşterii reprezintă o comoară antropologică şi arheologică. De la cerbi gigantici, urşi, lei şi chiar rinoceri lânoşi, aceste animale sunt înconjurate de imagini cu oameni şi viaţa lor de nomazi. 

În 1994 alte picturi neobişnuite au fost descoperite pe unul dintre pereţii peşterii. În imagini apare momentul în care de sub pământ iese la suprafaţă o anumită substanţă. Timp de zeci de ani majoritatea specialiştilor au considerat că este vorba despre o pictură abstractă. O echipă de cercetători a descoperit, însă, că este vorba despre prezentarea unei erupţii vulcanice care ar fi avut loc la 35 de kilometri depărtare de sit. 

2. Dispariţia insulei Teonimanu

În insulele Solomon există o legendă despre Roraimenu, un bărbat a cărui soţie s-a decis să fugă pe insula Teonimanu cu un alt bărbat. Înfuriat, bărbatul a pus un blestem asupra insulei. Conform blestemului, bărbatul a plantat două colocazii, una a păstrat-o pentru el, iar în momentul în care a doua ar fi încolţit un dezastru ar fi lovit insula. Ajuns pe vârful unui munte, bărbatul a privit cum mai multe valuri au lovit insula, fapt ce a dus la scufundarea acesteia. 

Insula a existat şi în realitate, însă nu este clară perioada. Desigur, valurile nu pot duce la scufundarea unei insule, însă un cutremur subacvatic poate. Insula s-a scufundat în timpul unui puternic cutremur subacvatic care a lovit regiunea. Forţa cutremurului şi momentul în care insula a început să se scufunde au dus la producerea tsunamiurilor care se regăsesc şi în legendă. 

3. Vampirismul de pe cerul coreean

Textele filozofice prezintă o explozie de lumină care a apărut pe cerul din Coreea pe 11 martie 1437. În acea perioadă peninsula nu era divizată, ci se afla în dinastia lui Joseaon. Ţara era extrem de dezvoltată, fapt relevat şi de limba, legile şi interesul despre ştiinţa. În noaptea din 1437, unii privitori ai cerului au observat o strălucire şi aparent a durat pe o perioadă de 2 săptămâni. În acea perioadă se credea că a fost vorba despre un eveniment divin. Însă, specialiştii vremii au presupus că ar fi fost vorba despre formarea unei noi stele. 

O echipă de specialişti a reuşit însă să rezolve misterul în 2017. Echipa a descoperit că explozia provine din Constelaţia Scorpionului. Datele au dezvăluit că nu a fost vorba de naşterea unei stele, ci de apariţia unei nove. În punctul culminant al dezvoltării novei are loc o explozie puternică, care poate fi observată şi de pe Pământ

4. Lacrimile lui Pele 

Pele este o zeiţă hawaiană a vulcanilor şi a focului. Se crede că a ajuns pe insula Hawaii în timp ce fugea de către sora sa mai mare. Aceasta s-ar fi ascuns pe fiecare insulă până când s-a îngropat într-o groapă din Kilauea. Conform legendei, Kilauea este unul dintre cei mai activi vulcani din zonă. De asemenea, se spune că lacrimile şi părul lui Pele se regăsesc în jurul vulcanului. 

Conform legilor fizicii, părul şi lacrimile zeiţei sunt formate din lavă care se răceşte rapid datorită contactului cu apa, astfel fiind formată sticla vulcanică. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase